Acum noua ani ...am inteles ce inseamna Dumnezeirea. Am inteles ce insemna minunea vietii. Minunea Creatiei. Cand am tinut-o prima data in brate am simtit ca sunt binecuvantata de Dumnezeu. In urmatoarele 72 de ore nu am putut sa imi iau ochii de la ea, la propriu fiind fascinata. Pe chipul mic si frumos se perindau, purtata fiind pe aripile pufoase ale somnului, toate expresiile vietii... liniste, bucurie, raset, zambet, fericire, mirare, ironie, incruntare, tristete... Tot. Nu stiam mai nimic despre ce inseamna sa fii mama cu toate ca citisem o gramada de carti. Dar nicaieri nu am regasit, nici macar conturat, sentimentul coplesitor, infint, minunat de a fi mama...fericirea deplina. Abia atunci am inteles...Radeam, la un moment dat, si spuneam in gluma, ca as face 10 copii...Atunci am realizat ce inseamna sa fii mama unei...minuni.
Asa a inceput.
Din acea clipa viata mea s-a schimbat. Simteam ca trebuie sa-i daruiesc tot ce stiu si sa invat tot ce nu stiu pentru a-i darui. Am avut acest sentiment de la inceput. Chiar la sase luni, (nu voi uita niciodata!) cautand prin librarii diverse carticele pentru copii (pe timpul acela nu erau chiar atat de mari ofertele) am rugat-o pe vanzatoare sa-mi caute o carticica pentru copii care sa fie de carton si sa contina cate o imagine pe fiecare fila, un mar, o floare, un animal, etc. Mi-a aratat ceva dar care continea imagini multiple, aproape de neînteles si pentru mine. I-am explicat inca o data ce vreau. Vrand sincer sa ma ajute, probabil dorind sa se uite la carti pentru grupa de varsta, m-a intrebat senina: ”câti ani are copilul?”. Atunci am realizat. Am spus incet...6(sase) luni. A ridicat o sprânceană si nu a mai zis nimic.
Si asa a continuat...
Am incercat intotdeauna sa-i ofer, ca un evantai, tot ce stiam iar ea sa aleaga...
Intotdeauna a ales ce i se potrivea. Asta simteam si eu.
Maternitatea este o legatura sfanta...care nu se poate exprima in cuvinte...si uneori nici nu este nevoie.
Viata noastra a decurs asa cum a vrut, cred, Dumnezeu.
Am credinta profunda ca Dumnezeu ne trimite copii, acesti ingeri, pentru a ne darui o clipa de ...eternitate... de nemurire. Fericirea deplina.
Alexandra.Acum are 9(noua) ani si este ce am eu mai sfant pe acest pamant iar deaspra noastra este numai Dumnezeu, caruia îi multumesc, in fiecare clipa, uneori cu voce tare, pentru darul minunat. Este in clasa a doua, urmeaza si scoala de arta, canta la pian, ii place sa cante, sa danseze, sa picteze, ii place chiar...biologia (urmeaza un curs de trei ani la care vad ca nu vrea sa renunte).
Si+a facut chiar si blog.
Ieri, dupamasa, am fost, amandoua, la aniversarea fetitei nasei de botez. Iulia. O minune venita pe lume acum doi ani...neasteptat...mai are un frate Mihai de ...17 ani! Asa ”intelegi” uneori minunile pe care ti le daruieste Dumnezeu. Mama nasei Minunii mele este profesoara mea de matematica din liceu. De la inceput am simtit fata de domnia sa un profund respect si un atasament care, in timp, s-a transformat intr-o relatie de familie. Sunt oameni pe care ii iubesc si ii respect. Ieri, dupa cum spuneam, am fost la aniversarea minunii lor, Iulia. Ne-am bucurat impreuna, fiind prezenti un cerc restrans de rude apropiate. Minu a mea o iubeste foarte mult pe Iulia. S-au jucat, au ras, au mancat...cei drept, la plecare a fost cam greu pentru ca Iulia era atat de fericita si nu se mai satura de joaca. A fost o dupamasa minunata. Am fost impresionata de chipul Iuliei atunci cand, avand in fata tortul imens, acoperit cu martipan alb si trandafiri roz, in forma de 2 (!), cu lumanarea in aceeasi forma (de 2!), ne-a privit, cu ochii ei mari si negrii, plini de bucurie, cu gura deschisa intr-un zambet fermecator, pe fiecare in parte. Am avut, pentru o clipa, sentimentul ca fiecaruia ii daruia zambetul ei minunat, multumindu-i in acest fel, dar si primind, la randul ei, de la fiecare, dragoastea si bucuria ce se revarsa asupra ei. Chiar asta am simtit si nu am fost singura care a observat. Ne-am bucurat.
Azi, pe la pranz, suna telefonul. Ma uit, Florina, mama Iuliei. Raspund. Era, insa, mama Florinei, Bunica Iuliei, profesoara mea de matematica! Ma bucur. Imi spune ca m-a sunat sa vada ce facem, sa se asigure ca suntem bine, daca ne-am simtit bine ieri si a precizat ca telefonul dat, este in primul rand o rugaminte a mamei ei, Strabunica Iuliei si ea prezenta la aniversarea de ieri. Am fost surprinsa si am asteptat continuarea cu sufletul la gura. Rugamintea Strabunicii Iuliei, de peste 90 de ani cred, a fost sa ma sune sa imi transmita un lucru foarte important. Sa imi comunice ca Alexandra este o fetita foarte educata si ca se bucura ca ma ocup atat de frumos de educatia ei. Nu-mi aduc aminte cuvintele exacte pentru ca am fost atat de emotionata si surprinsa incat acum nu-mi aduc aminte decat de valul de caldura care mi-a cuprins fiinta. Mi-a povestit cat de impresionata a fost Strabunica Iuliei de comportamentul Alexandrei. Dupa ce statuse o vreme la masa cu toti celalti, Strabunica Iuliei, s-a retras intr-o alta camera, pe o sofa, in care se jucau Iulia, Alexandra si din cand in cand venea si Mihai sa le dea o mana de ajutor (la montatul jucariilor, ca la demontat se pricepe cel mai bine Iulia!). Acolo a asistat la joaca lor si a vorbit, in liniste cu Alexandra. Uneori, Alexandra, mai intrerupea joaca si se ducea langa dansa si o intreba: ”aveti nevoie de ceva?” ”sa va aduc ceva?”, apoi relua joaca cu Iulia. Cu Iulia s-a jucat foarte frumos avand, oricum de cand a cunoscut-o, o atitudine ocrotitoare.
Pentru mine aceste cuvinte au insemnat enorm, pentru ca vin din partea unor oameni pe care ii respect si ii iubesc. In orice caz m-am simtit fericita, mi-au dat lacrimile la propriu.
I-am spus si Alexandrei ca sunt fericita si i-am relatat cele transmise de Strabunica Iuliei.
Iar ea mi-a raspuns cu o intrebare: ”Esti fericita? i-am raspuns:”Da!”, apoi a continuat: ”asa sa fii si maine si poimane si peste un an si peste cincizeci de ani”Atunci am simtit: ”O vorba de spirit face cat un univers” - Alexandru Paleologu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu