Nu voi avea indrazneala sa comentez evenimentele de poltica externa, asta din bun simt si pentru ca este un domeniu necunoscut mie.
Voi avea totusi indrazneala sa spun ce am vazut si ce am simtit!
Am vazut, mai demult un Presedinte, cu o fizionomie diferita ce cea a predecesorilor sai, inteligent, diplomat si abil. S-a dovedit in timp a fi un Presedinte de succes! In aparitile pe care eu le-am vazut aparea ca un om echilibrat, echidistant, rezervat cunoscandu-si exact pozitia si puterea pe care o detinea, si care actiona in avantajul tarii pe care o conducea. Nu stiu daca e real sau nu, dar media asta mi-a prezentat mie, cetatean.
Apoi am vazut, un Premier. Dincolo de toate speculatiile cu privire la putere si la manevrarea ei acest om si-a luat rolul, functia in serios.
Am asistat, uluita, fascinata la manifestarea unui Premier Jucator.
Un Premier care s-a manifestat in spiritul functiei si in interesul tarii.
Nu doresc sa analizez cum a facut-o in cadrul practicilor de politica externa, daca a respectata sau nu maniera diplomatica in ce priveste posibilitatea de a dialoga cu o alta tara. Eu doar constat, cu amaraciune, cum joaca un Premier Jucator. Isi joaca adversarii si partenerii cu abilitate, in limita bunului simt politic si economic! In definitiv cred ca asta inseamna politica. Sa joci!
Sa joci intradevar! In pozitia si pentru cei pe care ii reprezinti. Sa joci frumos, elegant, sarmant as putea spune, in asa fel incat sa castigi ceea ce ti-ai propus.
Am asistat, in cadrul declansarii Ruletei Rusesti ...a gazelor la cea mai frumoasa demonstratie de joc a unui Premier Jucator!
Pacat ca in aceeasi zi am avut cea mai grosolana demonstratie a ”presedintelui” jucator. Am citit intr-un comentariu pe un blog: ”...a retras codul bunelor maniere...” /
As vrea sa fie ultima reduta castigata de acest ”presedinte” jucator de pe aceste meleaguri...
MAE anunță repatrierea a 15 români din Iran. Trei misiuni diplomatice au
fost implicate în operațiune
-
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost
evacuaţi din Iran, a anunțat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe,
informează Agerp...
Acum 13 minute
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu