joi, 26 februarie 2009

GEORGE SERBAN - Domnului ION ILIESCU - Presedinte de onoare al PSD


Este primul gest de acest gen in politica romaneasca!

Cu respect, as numi acest gest ”nasterea democratiei romanesti”!

Si tot cu respect as aminti motto-ul blogului doamnei Corina Cretu:”Ideologiile ne separa. Visele si suferinta ne apropie”-Eugen Ionescu
Cu amaraciune remarc faptul ca apropierea dintre oameni are loc, de cele mai multe ori, numai in situatii de criza, si nu ma refer numai la cea economica!

Cred cu tarie ca ATITUDINEA conteaza!


Domnului Ion Iliescu - Presedinte de onoare al PSD
25 februarie, 2009 in General by George Serban


Domnule Presedinte Ion Iliescu, va scriu aceste randuri, asigurandu-va de respectul meu pentru un om politic care, desi mi-a fost adversar, a fost presedintele tarii mele. Cred ca nu v-am oferit nici un motiv care sa va determine sa puneti la indoiala afirmatia mea.Doresc, in acest moment, sa va rog, in numele respectului pe care vi-l port, sa folositi intreaga dumneavoastra autoritate morala care sunt sigur ca o aveti asupra membrilor grupului parlamentar al PSD din Camera Deputatilor, pentru a opri mascarada care se desfasoara cu complicitatea tacita a unor deputati PSD in legatura cu asa numitul “dosar Nastase”.In opinia mea aceasta mascarada jalnica, ca episod a ceea ce se doreste a fi lupta impotriva coruptiei, trebuie oprita imediat pentru ca pune clasa politica si parlamentarii romani intr-o pozitie sub demnitatea pe care ar trebui sa o aiba. Teama, sau complicitatea cu puterea, nu trebuie sa-i impiedice sa ceara asezarea lucrurilor intr-o ordine fireasca.Eu nu pot aprecia daca Adrian Nastase este vinovat sau nu. Pot aprecia insa doua lucruri.In primul rand, daca ancheta in ceea ce priveste o posibila culpa penala a lui Adrian Nastase s-ar fi desfasurat onest si profesional, in spatele usilor inchise ale institutiilor statului, asa cum se intampla in orice tara demna cu o justitie independenta, as fi fost caraghios ca eu, George Serban, sa spun ca pentru mine Adrian Nastase este nevinovat.Din pacate pentru Romania, caraghiosi sunt cei care au facut in asa fel incat cercetarea penala sa se desfasoare intr-un spectacol mediatic penibil, dirijat politic de oameni iresponsabili, cu un scop politic bine determinat. In aceste conditii, fata de ceea ce eu am vazut la televizor, domnule Presedinte, il consider, pana la proba contara, pe Adrian Nastase victima unei diversiuni politice, desfasurate cu complicitatea lase a unor colegi de partid si de parlament. Se vorbeste in soapta despre un posibil sprijin acordat in Parlament pentru a nu se da drumul dosarului. Se cauta tertipuri procedurale pentru a bloca acest lucru. Adrian Nastase este pe cale sa faca un gest care, pentru mine ca fost parlamentar, mi se pare lipsit de sens. Vrea sa ceara colegilor sa voteze pentru inaintarea dosarului in justitie. In folosl cui? De ce, domnule Presedinte? Imunitatea parlamentara este consfintita pentru a apara un parlamentar in fata violarii drepturilor sale de catre o Justitie obedienta si controlata politic, fie de la Cotroceni, fie din mai stiu eu ce zona a vreunui grup politic al Parlamentului European. Interese exista oriunde. Nimeni nu este perfect, nu? Pe mine, Justitia romana, sub numele de DNA, ipocrizia, angajamentele publice neonorate si minciunile la fel de publice ale lui Traian Basescu m-au convins ca Adrian Nastase are imperioasa nevoie de imunitate parlamentara. Va rog sa folositi intreaga dumneavoastra autoritate pentru ca aceasta imunitate sa-i fie acordata, nu in soapta, nu prin tertipuri procedurale ci printr-un vot clar si asumat cu demnitate si curaj.In al doilea rand, aceasta imunitate nu trebuie sa-i fie acordata lui Adrian Nastase pe termen nelimitat. El are nevoie de imunitate pana cand el, colegii lui si cu mine, cel care va scrie aceste randuri, vom fi siguri ca lucrurile intra in ordinea lor fireasca. Ordinea fireasca a lucrurilor este una cronologica si o alta morala. Ordinea cronologica o da insasi activitatea Justitiei. Adrian Nastase are un dosar relativ recent cu un punct de vedere al DNA care nu a ajuns in fata instantei. Dar, pe de alta parte, noi avem un dosar, mult mai vechi, al unui inculpat care poarta un nume. Se numeste Traian Basescu care se sustrage Justitiei, ascunzandu-se in spatele unei imunitati jalnice, penibile pentru un sef de stat. Cronologia faptelor ne spune ca primul care trebuie sa ajunga in fata Justitiei este Traian Basescu. Ordinea morala a lucrurilor este, in opinia mea, cea mai importanta. Adevarate sau nu, dosarele lui Adrian Nastase au fost instrumentate ca o razbunare pentru faptul ca sub regimul Iliescu si Nastase, Traian Basescu a dobandit calitatea de inculpat din partea Parchetului General de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Traian Basescu, devenit presedinte la limita, traieste cosmarul unei posibile noi confruntari electorale cu Adrian Nastase si alti posibili candidati - cum ar fi liberalii - care, impreuna, cu siguranta, il pot scoate din cursa. De aici incolo, se poate face orice speculatie. Nu cred ca este cazul.In incheiere, domnule Presedinte Ion Iliescu, reinoiesc rugamintea de a va folosi intreaga autoritatea pentru a solicita deputatilor PSD sa faca un act de dreptate care, in opinia mea, va avea un efect pe termen lung asupra partidului dar si asupra echilibrului politic in Romania.
Cu deosebita consideratie,
George Serban”

2 comentarii:

  1. Dacă vrei s-o susţii pe Corina, pot să-ţi trimit codul pe e-mail.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc! Este una dintre putinele persoane, membre a PSD, pe care o stimez si apreciez ce si cum face! Da, doresc sa o sustin pe doamna Corina Cretu, ne face cinste prezenta domniei sale acolo!

    RăspundețiȘtergere